Vanata

vanata

VANATA

Vanata (Solanum melongena) este o specie a genului Solanum, originară din India de sud și Sri Lanka. Este o plantă anuală, care are o înălțime de 0,4-1,5 m, de obicei spinoasă, cu frunze mari, lobate, lungi de 10–20 cm și late de 5–10 cm.

vanata
Descriere Vanata

Floarea este albă spre purpurie, cu o corolă cu cinci lobi și stamine galbene. Fructul este unul cărnos, cu un diametru de 3 cm la plantele sălbatice (și mult mai mari la cele cultivate), care conține numeroase semințe mici și moi. Fructul crud nu are un gust prea plăcut, dar atunci când este gătit, devine fraged, obține o aromă complexă și o textură interesantă. Sărarea, iar apoi stoarcerea sa ajută la eliminarea aproape totală a gustului amar.


ISTORIE

Este o plantă de cultură importantă, crescută pentru fructul ei alb sau violet. A fost cultivată în țările din Asia de sud și de est încă din preistorie, dar se pare că a fost cunoscută de către lumea occidentală acum nu mai mult de aproximativ 1500 de ani.

Plantele care sunt cultivate în Europa și America de Nord astăzi sunt elongate, ovoidale, lungi de 12–25 cm și late de 6–9 cm, având coaja violet închis spre indigo. O mai mare varietate în ceea ce privește forma, mărimea și culoarea apare în India și în alte părți din Asia. Acolo, plantele cultivate seamănă foarte mult cu ouăle de găină din punct de vedere al mărimii și al culorii; culoarea poate varia de la alb, la galben, roșu, violet sau indigo. Unele dintre ele sunt colorate în degrade, de la alb la tulpină până la violet aprins sau indigo, chiar negre; de asemenea, există plante total albe. Vânăta chinezească are o formă de castravete mai îngust și puțin curbat.

vanata
Istorie Vanata

Folosire:  Este folositoare pentru bucătărie datorită capacității sale de a absorbi o mare parte din grăsimile de gătit, făcând posibilă realizarea unor preparate savuroase. Pulpa fructului este fină; numeroasele semințe sunt moi și (ca și în cazul tomatei) sunt comestibile.


VALORI NUTRITIONALE

Vanata – valori nutritionale pentru 100 g:

Calorii – 25 kcal, Carbohidrati – 5.88 g, Proteine – 0.98 mg, Lipide 0.18 g, Apa 92.3 g;

Calciu – 9 mg , Fier – 0.23 mg , Magneziu – 14 mg , Fosfor – 24 mg , Potasiu – 229 mg , Sodiu – 2 mg , Zinc – 0.16 mg , Cupru – 0.081 mg , Seleniu – 0.3 μg;

Vitamina K 3.5 μg – Riboflavina 0.037 mg – Niacina 0.649 mg – Vitamina B6 0.084 mg – Vitamina B9 22 μg- Vitamina B5 0.281 mg – Vitamina C 2.2 mg – Vitamina B4 – 6.9 mg – Vitamina A,IU 23 IU


UTILIZARE MEDICINALA

Utilizare medicinala Vanata:

Deși au puține calorii, vinetele conțin vitamina C și K și sunt bogate în fibre și antioxidanți, care aduc numeroase beneficii organismului.

vanata
Vanata – utilizare medicala

Pe lângă faptul că conțin o varietate de vitamine și minerale, vinetele au și un număr mare de antioxidanți. Antioxidanții sunt substanțe care ajută la protejarea organismului de daunele cauzate de substanțele dăunătoare cunoscute sub numele de radicali liberi. Datorită conținutului lor de antioxidanți, studiile sugerează că vinetele pot ajuta la reducerea riscului de boli de inimă.

Adăugarea vinetelor la dietă vă poate ajuta să vă țineți sub control glicemia. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că vinetele au un conținut ridicat de fibre, care trec prin sistemul digestiv intacte.
Fibrele pot reduce zahărul din sânge prin încetinirea ratei de digestie și absorbție a zahărului din organism. Absorbția mai lentă menține nivelul zahărului din sânge constant și previne creșterea.

Poti viziona si articolul despre Naut.

Valorile nutritionale si utilizarile medicale sunt extrase din carti, articole sau studii publicate si sunt orientative. Pentru utilizarea acestora in scop medical va rog sa va adresati medicului sau nutritionistului.